Un manual de gramatică din 1896, prezentat de Gorjeanul de Ziua Limbii Române

Publicația Gorjeanul a publicat, de Ziua Limbii Române, un articol semnat de Constantin E. Ungureanu despre un manual vechi de gramatică: „Gramatica Limbei Române” cu deprinderi pentru aplicarea regulelor întocmită pentru gimnasie și licee, din 1896, de M. Strajanu.

Potrivit Gorjeanul, manualul a fost aprobat de Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor și premiat de Academia Română în 1895, apărând la Craiova, la Librăria și Tipografia „David J. Benvenisti”, Strada Justiției, în 1896, edițiunea a VII-a, ameliorată. Autorul este M. Străjanu, iar semnătura sa olografă apare în publicație.

Articolul detaliază contextul istoric al ortografiei românești: alfabetul chirilic folosit până în secolul al XIX-lea, introducerea alfabetului latin după 1860, bătălia dintre ortografia etimologică și cea fonetică. Prima reglementare oficială a scrierii cu litere latine de către Academia Română a avut loc în 1881, iar reformele ortografice succesive au fost adoptate în 1904, 1907, 1919, 1924 și 1932.

Manualul cuprinde două diviziuni: Etimologia și Fonetica.

Prima diviziune are patru capitole:

1. Numele – părțile de vorbire declinabile: substantivul, articolul, adiectivul (adjectivul), adiectivele numerale (numeralul) și pronumele;
2. Verbele auxiliare, verbele regulate, verbele neregulate – conjugări, moduri, timpuri;
3. Vorbele neflesibile: adverbiele, preposițiunile, conjuncțiunile și interjecțiunile;
4. Formarea vorbelor prin derivare și compunere.

Se precizează că etimologia îndeplinește aici rolul morfologiei. În cadrul substantivelor apar noțiunile de moțiune, substantive mobile și epicene, genurile apar atât sub forma „femenine”, cât și „feminine”. Articolele sunt clasificate în hotărâte, nehotarâte, posesive (genitivale) și adjectivale sau demonstrative. La pronume lipsște pronumele reflexiv. Verbele auxiliare sunt „am” (a avea), „voiu” (a voi) și „sunt” (a fi). Timpurile indicativului includ prezent, imperfect, perfectul simplu, perfectul compus, prea perfectul simplu (mai mult ca perfectul, de exemplu „lăudasem”), mai mult ca perfectul compus, viitorul I și viitorul II. Sunt prezentate modul conjunctiv, optativ, imperativ, condițional vechiu, modurile nepersonale (infinitivul scurt și lung), conjugarea pasivă, reflexivă și perifrastică.

Fonetica, partea a doua, ocupă 21 de pagini și cuprinde ortoepia și ortografia. Autorul împarte sunetele în primitive (corespunzătoare literelor latine) și derivate (ă, î, â, s, ș, ce, ge, gi), care nu au corespondent în limba latină. Apare un paragraf despre duplicațiunea consoanelor: „immoral”, „illegal”, „irreligios”. Alfabetul român din 1895-1896 era format din 28 de litere – 7 vocale și 21 consoane, față de cele 31 de litere actuale, din care 4 (k, q, w, y) se folosesc în împrumuturi.

Gorjeanul menționează o mulțime de neologisme cu sufixul „-țiune” întâlnite în manual: „civilizațiune”, „comparațiune”, „omposițiune”, „considerațiune”, „conjucțiune” (conjuncțiune), „declinațiune”, „definițiune”, „derivațiune”, „duplicațiune”, „edițiune”, „educațiune”, „escepțiune”, „interjecțiune”, „ocupațiune”, „proposițiune”, „preposițiune”, „terminațiune”, „variațiune”. Se remarcă și scrierea cu „s” în loc de „x” (esemple, flesiune, forme flesionare, verbe reflesive) sau cu „s” în loc de „z” (analisă, asil, positiv, casuri, acusativ, preposițiune, cause, transitiv). Se păstrează „u” scurt în cuvinte precum „călătoriu”, „lucrătoriu”, „secerătoriu”, iar substantivele au pluraluri ca „limbe”, „regule”, „graduri” (grade), scrierea cu inițiala â: „âncă”, „ântâia”, „ânger”. Manualul nu conține sintaxa.

În același an, 1896, a apărut în prima ediție „Dicționarul universal al Limbei Române” de Lazăr Șăineanu, iar autorul articolului menționează că deține a cincea ediție, Editura Scrisul Românesc, 1925. Lazăr Șăineanu precizează în prefață: „În 1904 Academia Română a părăsit cu totul principiul etimologic și a primit scrierea întemeiată pe principiul fonetic.”

Articolul se încheie cu un citat din poezia „Odă limbii române” de Victor Eftimiu.