Sindromul impostorului și costul manifestat sub formă de anxietate

În domenii precum educația, sportul sau politica se manifestă diverse forme de impostură, de la titluri academice obținute pe sub mână până la balast verbal și parvenitism, conform unui material publicat de Gorjeanul și semnat de profesorul dr. Vasile Gogonea.

Potrivit specialiștilor, semnele comune ale sindromului impostorului includ îndoiala de sine, incapacitatea de a evalua realist competența și abilitățile, atribuirea succesului personal unor factori externi, sabotarea emoțională a propriei performanțe, teama că nu vei fi la înălțimea așteptărilor, suprasolicitarea sau stabilirea unor obiective foarte provocatoare care necesită un volum mare de resurse. Pentru unii oameni, acest sindrom poate alimenta sentimentele de motivație imediată pentru a avea realizări cu orice preț, costul fiind însă un nivel serios de anxietate constantă și incomprehensibilă.

Cicluul impostorului se referă la cercul vicios în care individul are sentimentul că nu poate ieși, acesta începând atunci când persoana are de îndeplinit o sarcină importantă. Din cauza anxietății și a temerii de eșec, persoana începe imediat să lucreze și depune mai mult efort decât este necesar sau amână realizarea, lucrând apoi din greu pentru a o duce la îndeplinire. După finalizare apare bucuria și eliberarea emoțională, care nu durează însă mult. Impostorul nu consideră că succesul i se datorează, ci îl atribuie dăruirii în exces sau norocului omenesc. În acel moment, îndoiala și anxietatea cresc odată cu apropierea unei noi sarcini.

Impostorul mediocru se așteaptă să facă totul perfect în fiecare aspect al vieții și simte nevoia de a compensa rănile interioare afișându-se exagerat de mult. Aceștia își stabilesc standarde aproape imposibil de atins și se simt copleșiți când nu reușesc. De asemenea, au o frică maladivă de eșec și se tem că vor fi respinși, simțindu-se vinovați că sunt ceea ce nu sunt.

Printre factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen psihologic se numără mediul și relațiile familiale, educația, lipsa de sprijin și de comunicare interpersonală, controlul exagerat, hiperprotejarea, furia, conflictele repetate, lipsa de validare a realizărilor, lipsa încurajării, valorile familiale axate pe obținerea succesului prin competiție și perfecționismul.