Olt: bulgarii refugiați de otomani, trecuți drept „sârbi” în monografia comunei Brebeni

Județul Olt ascunde detalii surprinzătoare despre originile unor comunități întregi: populațiile cunoscute astăzi sub denumirea de sârbi sunt, la origini, comunități de bulgari. Acești oameni au ajuns pe teritoriul românesc din cauza asupririi otomane din secolele trecute. Informațiile sunt documentate în monografia comunei Brebeni, intitulată „Comuna Brebeni, județul Olt, vatră de străveche locuire”, scrisă de profesorul Radian Vasile.

Exodul masiv a început cu secole în urmă, iar profesorul arată că unii dintre refugiați au fost aduși inițial de voievodul Constantin Brâncoveanu pe moșiile sale din județul Olt. Situația a devenit critică spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când apariția statului independent condus de Osman Pazvantoglu (cunoscut în tradiția populară drept „Pazvante Chioru’”) la Vidin a transformat viața bulgarilor de la sud de Dunăre într-un coșmar.

Noi taxe absurde au apărut peste noapte pentru populația creștină, iar birurile uriașe impuse de liderul otoman au ruinat satele. Oamenii trebuiau să plătească inclusiv tribut „în sânge”, ceea ce presupunea predarea propriilor copii către armata otomană. Satele erau incendiate constant de mercenarii cunoscuți sub numele de pasvangii sau cârjalii, iar pământurile agricole au rămas părăsite.

Monografia citează documente istorice care descriu dezastrul umanitar: „Rumelia s-a transformat în pustiu”, se precizează într-un raport secret primit de sultanul Selim al treilea în anul 1802. Același document adaugă: „Își pun copiii și soțiile în căruțe și se pierd în alte regiuni”, iar despre întoarcere: „Dacă cineva se întoarce în sat, aici este așteptat de cetele înarmate”.

Imperiul Otoman a reacționat dur la plecările masive, trimițând domnitorilor din Țara Românească interdicția de a mai primi migranți bulgari. Refugiații au găsit o soluție: au ales o rută ocolitoare prin teritoriul Serbiei și au trecut granița sub numele fals de sârbi pentru a nu fi recunoscuți. Tratatele vremii obligau partea română să îi repatrieze pe etnicii bulgari, dar statul român a acceptat tacit situația și i-a protejat. Migranții au declarat oficial o altă etnie pentru a scăpa de deportare, iar pământurile roditoare din Câmpia Română și Lunca Oltului i-au convins să înființeze noi așezări.

Istoricul Constantin C. Giurescu a explicat într-o lucrare din anul 1954 confuzia intenționată a termenilor: „În regiunea cîmpiei muntene harta înregistrează o sumă de sate cu adaosul de sîrbi. Prin sîrbi s-a înțeles la noi nu numai sîrbii propriu-ziși, dar și bulgarii. Sîrbul era în genere slavul de sud. Și aceasta nu numai în vorbirea poporului care știe de sîrbul cu zarzavat și de sîrbărie, dar și în acte oficiale”.

Migrația a atins punctul maxim de intensitate între anii 1802 și 1829. Războiul ruso-turc din 1828 a generat un nou val de refugiați: mulți oameni din zona Kozlodui au fugit inițial la Gighera în județul Dolj, apoi s-au mutat la Brebeni, în județul Olt. În aprilie 1831, pașa de la Nikopol a cerut generalului Pavel Kiseleff să permită întoarcerea refugiaților, dar oamenii au refuzat. Ispravnicul de Olt a transmis atunci: „Nici unul n-au voit a să întoarce la urma lor de peste Dunăre”.

Marea Vornicie a organizat o nouă cercetare în mai 1831, iar comunitatea din Olt a răspuns: „Cele 22 de familii de băjenari așezați la Brebeni lîngă Slatina și în plasa Călmățui au arătat în scris că nu voesc a să întoarce peste Dunăre, ci mai vîrtos să roagă cu umilință a fi primiți în pămîntul țării, unde s-au sălășuit”. În 1833, mai multe familii au cerut permisiunea să plece, iar Visteria țării a permis plecarea doar persoanelor recunoscute ca băjenari refugiați în timpul războiului.

Un preot paroh al Bisericii din Brebeni Români nota într-un document bisericesc din 1933: „Odinioară existau păduri mari, fapt care a făcut pe locuitorii de origine bulgară fugăriți de Turci pe timpul lui Pazvantoglu să își găsească aici adăpost mai sigur”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, savantul german Gustav Weigand a vizitat zona în anul 1899 și a descoperit numeroase așezări populate preponderent cu etnici bulgari. Comunitatea unită din Coteana depășea 2.000 de locuitori bulgari, iar satul Brebeni Sârbi număra aproximativ 1.000 de locuitori, aproape exclusiv etnici bulgari. Weigand a constatat că o mare parte dintre țăranii uciși în gara Slatina în timpul răscoalei din 1899 proveneau din aceste sate. El a stabilit originea bulgară completă pentru locuitorii din Piatra, iar Frăsinet, aparținând comunei Cezieni, era populat în proporție de o treime cu etnici bulgari.

Interesul academic a continuat: lingviștii Maxim Mladenov și Stojko Stojkov au vizitat zona pe 25 octombrie 1968 pentru a studia graiul localnicilor din Brebeni Sârbi. Statul român nu a oferit comunităților educație oficială în limba maternă, iar liturghia se oficia exclusiv în română, ceea ce a declanșat un proces lent de asimilare culturală. Totuși, limba bulgară a supraviețuit în familiile tradiționale zeci de ani. Un raport școlar din 22 aprilie 1950, redactat de învățătorul Sellu Theodor, arată probleme mari la învățătură pentru elevii din ciclul primar din cauza folosirii exclusive a limbii bulgare în familie.

În anul 2022, cercetătorul Thede Kahl de la Universitatea Jena a vizitat comunitatea. Profesorul Dumitru Tinu din Coteana a descris vizita: „În această vară, ne-a vizitat un alt filolog străin, care a fost interesat de populația bulgară din satele oltenești. Este vorba de Prof. Dr. Thede KAHL, profesor la Universitatea Jena, Germania și la Austrian Academy of Sciences, personalitate a istoriografiei europene. S-a arătat extrem de interesat de limba bulgară veche, care s-a vorbit, în satele din județul Olt”.

La Brebeni Sârbi, expertul german a fost încântat, vorbind cu primarul Marian Ivan în limba bulgară, acesta fiind bun vorbitor, și a aflat că încă mai există în sat cel puțin 20-30 de vorbitori de limbă bulgară.